Consultanță SOLIDUS

Consultanță SOLIDUS

Asociația studențească SOLIDUS este implicată în diverse proiecte cu și pentru studenți. Pe lângă organizarea de evenimente sociale, precum balul bobocilor, carnaval sau diverse petreceri, asociația studențească derulează programe de dezvoltare personală, workshopuri și activități pentru formarea sau dezvoltarea de competențe necesare pentru creșterea angajabilității studenților.

În cadrul activității de consultanță se vor organiza bi-săptămânal întâlniri cu studenții din grupul țintă în timpul cărora studenții din primii ani de școală își vor putea expune problemele, preocupările și povocările cu care se confruntă și vor primi atât consiliere, dar și activități remediale pentru a preveni abandonul școlar cauzat de un număr prea mare de restanțe.